SCRIS DE
LIBERCUGETATORUL
PE 02/10/2011PUBLICAT ÎN: ADEVARURI INCOMODE, CRIZA ECONOMICA, DEZVALUIRI, POLITICA
Adevărul despre FMI și Banca Mondială, Asasinii Economici ai lumii
ÎNDATORAREA – capcana folositã de FMI şi Banca Mondială pentru cucerirea şi înrobirea naţiunilor.
“Sunt douã metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.” John Adams
Aşa cum ştim că există asasini plătiţi pentru a elimina persoane nedorite, tot aşa există şi asasini de naţiuni. Ei compun armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic mondial, pentru ca ţări întregi, împreună cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii supuşi ai Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor este de a ruina ţările lumii a treia pentru profitul şi beneficiul corporaţiilor internaţionale, cum sunt FMI şi Banca Mondială. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă de această dată avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani în rol de asasin economic, descrie pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat.
Ceea ce este şi mai interesant este ca îl putem vedea şi asculta într-un fragment în care demască şi expune pe larg mecanismul diabolic prin care asasinii economici se folosesc de cele mai diverse pârghii în scopul aducerii ţărilor în pragul falimentului şi colapsului economic.
“Noi, asasinii economici suntem de fapt responsabili pentru crearea primului imperiu global. Noi lucrãm în multe moduri diferite dar, probabil cel mai frecvent este sã gãsim o ţarã care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjãm un împrumut uriaş acelei ţãri de la Banca Mondialã sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţarã. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructurã în acea ţarã: centrale electrice, parcuri industriale, porturi, lucruri de care sã beneficieze corporaţiile noastre şi câţiva oameni bogaţi din acea ţarã. Dar nu ajutã majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţarã rãmâne cu odatorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã şi asta face parte din plan, sã nu poatã sã o plãteascã. La un moment dat, noi, asasinii economici mergem înapoi acolo şi le spunem: “Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vã puteţi plãti datoriile, aşa cã vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere, lãsaţi-ne sã construim o bazã militarã la voi în ţarã, trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.” Sã privatizeze compania de electricitate, sistemul de apã şi canalizare şi sã le vândã corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevãratã reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Bãncii Mondiale. Ei îndatoreazã o ţarã şi este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã. Apoi ei se oferã sã refinanţeze datoria şi trebuie cã ţara sã plãteascã o dobândã şi mai mare.Apoi ceri acest “quid pro quo” pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii, care înseamnã de fapt cã trebuie sã-şi vândã resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurãri la corporaţii strãine.
Deci este o loviturã dublã – triplã – cvadruplã.
Adevărul despre FMI și Banca Mondială, Asasinii Economici ai lumii
“”Irak este exemplul perfect pentru a arãta cum funcţioneazã întreg sistemul. Noi, asasinii economici, suntem prima linie de apãrare. Mergem, încercãm sã corupem guvernul, încercãm sã-i facem sã accepte împrumuturiuriaşe pe care le folosim ca pârghie pentru a-i cumpãra, practic. Dacã nu reuşim, la fel cum nu am reuşit eu în Panama cu Omar Terrijos şi în Ecuador cu Jaime Roldos, care au refuzat sã fie corupţi, a doua linie de apãrare este sã trimitem şacalii. Şacalii fie rãstoarnã guvernul, fie asasineazã. Apoi vine noul guvern care va face ce vrem noi. Preşedintele ştie ce se va întâmpla dacã face altceva. În cazul Irakului, ambele au dat greş. Asasinii economici nu au reuşit sã îl convingã pe Saddam Hussein. Am încercat de multe ori. Am încercat sã-l facem sã accepte ceva asemãnãtor cu ceea ce a acceptat Casa Saud în Arabia Sauditã dar nu a acceptat, aşa cã am trimisşacalii pentru a-l asasina dar nu au reuşit fiindcă securitatea lui era foarte bunã. Lucrase la un moment dat pentru CIA. Fusese angajat pentru a-l asasina pe preşedintele anterior al Irakului. Nu a reuşit, dar cunoştea sistemul. În 1991 am trimis armata noastră pentru a doborî armata Irakului. În acel moment presupuneam cã Saddam Hussein se va rãzgândi. Puteam sã-l înlãturãm, desigur, dar nu vroiam. Era destul de puternic, îşi controla oamenii. Credeam cã îi poate controla pe kurzi, sã îi ţinã pe iranieni la graniţã şi sã continue sã pompeze petrol pentru noi. Acum cã i-am învins armata, speram sã se rãzgândeascã. Asasinii economici au intervenit din nou în anii ’90 fãrã succes. Dacã ar fi reuşit, ar fi fost încã la putere şi i-am fi vândut câte avioane de luptã ar fi vrut şi ce ar mai fi vrut. Dar nu au reuşit. Şacalii nu au reuşit sã îl înlãture de la putere, aşa cã am trimis armata din nou. De aceastã datã am fãcut treaba pânã la capãt. L-am înlãturat şi, totodatã, ne-am ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţarã pe care am distrus-o. Este o afacere destul de bunã, dacã deţii companii de construcţii importante.
Irakul arãtã cele trei stadii: asasinul economic – nu a reuşit, şacalii – nu au reu?it ?i mãsura finalã – intervinearmata.
În acest mod ne-am creat un imperiu dar am fãcut-o foarte subtil, este clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii cã le construiau. Britanicii ştiau cã îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii, şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrãştiau civilizaţie, împrãştiau o anumitã religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau cã îl construiesc. Noi nu ştim. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu cã trãim de pe urma unui imperiu clandestin. În ziua de azi e mai multã sclavie în lume decât a fost vreodatã.
Trebuie sã te întrebi: dacã este un imperiu, cine este împãratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împãraţi, împãrat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimãnui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce consider a fi echivalentul împãratului. Este ceea ce eu numesccorporatocraţie.
Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportã cã împãraţii acestui imperiu. Ei controleazã mass-media fie prin conducere directã fie prin publicitate. Controleazã majoritatea politicienilor noştri pentru cã le finanţeazã campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii.
Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raporteazã nimãnui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi dã seama dacã persoana lucreazã pentru o corporaţie privatã sau pentru guvern pentru cã se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Deci, ai un tip care într-un moment este preşedintele unei mari companii de construcţii, cum ar fi Halliburton şi în urmãtorul moment este vicepreşedintele SUA, sau preşedintele care este implicat în afaceri cu petrol. Acest lucru se întâmplã indiferent dacã sunt la conducere republicani sau democraţi. Se mişcă dintr-o parte în alta pe uşa care se învârte. Într-un fel guvernul nostru este invizibil de multe ori. Politicile lui sunt îndeplinite de corporaţii pe un nivel sau altul şi de fapt, politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã.
Nu este ceva de genul “teoria conspiraţiei”, aceşti oameni nu trebuie sã se întâlneascã şi sã comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucreazã având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societãţii şi asupra mediului.”
Acest proces de manipulare de cãtre corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlãturare politicã se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federalã menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatoratã, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobândă, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scarã globalã.
Ideea de bazã e simplã: îndatoreazã o ţarã fie prin propria imprudenţã sau prin coruperea conducãtorului ţãrii. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structuralã care cel mai frecvent constau în:
-Devalorizarea monedei. Când moneda se devalorizeazã, se devalorizeazã toate lucrurile. Asta face cã resursele indigene (naţionale) sã fie disponibile ţãrilor prãdãtoare la o fracţiune din valoarea lor realã.
-Tãieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunãstarea şi integritatea societãţii, lãsând oamenii vulnerabili exploatãrii.
-Privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnã cã sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii strãine pentru profit.
De exemplu, în 1999 Banca Mondialã a insistat ca guvernul din Bolivia sã vândã sistemul de apã al celui de-al treilea oraş ca mãrime unei filiale a corporaţiei Bechtel din SUA. Imediat ce s-a întâmplat asta, facturile pentru apã potabilã au devenit foarte mari. Rezidenţii erau deja sãraci. Abia dupã o revoltã din partea locuitorilor contractul a fost anulat. Apoi este liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un numãr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de cãtre corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenã şi distrugând economii locale.
Un exemplu este Jamaica, care dupã ce a acceptat împrumuturi şi condiţii din partea Bãncii Mondiale, a pierdut în schimb pieţele pentru recoltele cele mai importante din cauza competiţiei cu importurile din vest. Astãzi, nenumãraţi fermieri nu pot lucra fiindcã nu pot concura cu marile corporaţii. Altã variaţie este crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrãcãminte, care profitã de pe urma problemelor economice. În plus, din cauza lipsei de reglementãri ale producţiei, distrugerea mediului este continuã, în timp ce resursele ţãrii sunt deseori exploatate de cãtre corporaţiile indiferente în timp ce produc intenţionat mari cantitãţi de poluanţi.
Cel mai important proces din istorie este pornit de cãtre 30.000 de oameni din Ecuador şi de pe Amazon împotriva Texaco, deţinut acum de Chevron.Deci, procesul este împotriva Chevron dar pentru acţiuni ale Texaco. Se estimeazã cã poluarea este de 18 ori mai puternicã decât cea cauzatã de Exxon Valdez pe ţãrmul Alaskãi. În cazul Ecuadorului nu a fost un accident. Companiile petroliere au fãcut-o intenţionat. Ştiau cã o fac pentru a economisi bani în loc sã aranjeze pentru eliminarea corectã a reziduurilor.
În plus, o scurtã privire la raportul performanţelor Bãncii Mondiale relevã faptul cã instituţia, care pretinde public cã ajutã dezvoltarea ţãrilor sãrace şi eradicarea sãrãciei, nu a fãcut nimic altceva decât sã mãreascã sãrãcia şi decalajul de bogãţie, în timp ce profiturile corporaţiilor sunt foarte mari. În 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din ţãrile cele mai bogate versus cincimea de locuitori din ţãrile cele mai sãrace era de 30 la 1. În 1998 era de 74 la 1. În timp ce Produsul Naţional Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 şi 1985, în ţãrile sãrace a crescut cu doar 17%. Între 1985 şi 2000, numãrul celor care trãiesc cu mai puţin de un dolar pe zi a crescut cu 18%. Chiar şi Comitetul Economic al congresului SUA a admis cã existã o ratã de succes de doar 40% pentru toate proiectele Bãncii Mondiale. La sfârşitul anilor ’60, Banca Mondialã a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari. În urmãtorii 30 de ani sãrãcia a crescut de la 50% la 70%. Sub-angajarea şi şomajul au crescut de la 15% la 70%. Datoria ţãrii a crescut de la 240 de milioane dolari la 16 miliarde dolari, în timp ce cotã de resurse alocatã sãracilor a scãzut de la 20% la 6%. Pânã în anul 2000 s-a ajuns ca 50% din bugetul naţional al Ecuadorului sã trebuiascã sã fie alocat pentru plata datoriilor.
Este important sã se înţeleagã: Banca Mondialã este, de fapt, o bancã a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Vă întrebaţi de unde a luat aceşti bani? I-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale. Din primele 100 de economii mondiale clasate pe bazã Produsul Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia ?i multe altele. Odatã ce barierele de comer? protective sunt înlãturate,banii sunt arunca?i împreunã şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt rãsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.
Grupul Bilderberg-Guvernul Mondial Secret
Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Biderberg pur şi simplu oferă un cadru formal pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.
Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!
Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările, conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.
Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri:
1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.
2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE - Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations - CFR).
3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.
Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului, care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume. Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit prin a fi răpiţi şi torturaţi.
Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE - Consiliul Relaţiilor Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică, fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele diferitelor ţări.
Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:- Jose Manuel Baroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.- Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii- Frits Bolkestein, comisar european- Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian- Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului- Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei- Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider- Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro- Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie- Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei- Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos-John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională- Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom- Willy Claes, ministru de stat, Belgia- Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge- George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia- Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene- Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times- Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei-Richard N. Haas, preşedinte CRE - Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA- Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada- Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei- Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia- Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda- Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca- Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene- Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei- Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa- David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA- Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda- Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania- Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei- James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA- Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI; AGCS; etc)
PUBLICAT DE IRON LUNG LA 01:00
ETICHETE: CORPORATII