Criza Economică Mondială

Adevărul despre Criza Economică Mondială

Criza Economică Mondială și adevăratele cauze ale colapsului finaciar global.

Marea conspirație globală a datoriilor suverane

Conducătorii lumii încearcă, în mod subtil, să convingă întreaga umanitate că singura soluție pentru stabilitatea și menținerea “păcii mondiale” este crearea unei Noi Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor economice ale lumii. În realitate însă, puțini știu că Noua Ordine Mondială înseamnă de fapt aplicarea unor planuri masive de reducere a populației, sfârșitul democrației, distrugerea suveranității națiunilor și implantarea microcipurilor în scopul controlului total asupra oamenilor. Dacă aceste schimbări ar fi anunțate deschis, în văzul lumii, ar genera aproape sigur proteste violente masive și violențe la scară mondială, făcând posibil chiar și un Al Treilea Război Mondial. 

De aceea, planurile conducătorilor din umbră (Elita Mondială) sunt secretizate la maxim și implementate gradat în timp, pe nesimțite. Populația este masiv dezinformată prin mass-media de zeci de ani. Folosirea puternicelor grupuri de presiune și a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei rețele de activiști poziționați strategic și utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru mușamalizarea adevărului (televiziunea, presa), precum și răspândirea intensă a propagandei politice, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operațiune au necesitat mult timp și au fost minuțios planificate. Lipsa opoziției substanțiale în interiorul sistemului dovedește prezența unei rețele de colaboratori benevoli care s-au infiltrat în sistem și prestează “munca murdară” pentru așa-zisa Elită Mondială. Deseori este greu de crezut că elitele singure au reușit să-și extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste întreg spectrul combinat al economiei, politicii și vieții sociale. Aici își au originile scepticismul și sintagma cunoscută ca “teoria conspirației”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcție, exclude posibilitatea unei simple coincidențe. Oportunismul și conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricție, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi doar un concept vag formulat, deși încă există o majoritate care nu este conștientă de existența ei, sau pur și simplu o ignoră, părândui-se prea exagerată pentru a fi adevărată. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii tuturor o realitate care treptat, prinde contur. Criza economică mondială vine din marile centre comerciale din New York, Londra, Paris, Tokyo, Hong Kong. Orașele care figurează în topul globalizării sunt și cele mai afectate din punct de vedere al falimentelor și al șomajului din industria financiară. În marile centre urbane se află epicentrul crizei economice actuale.
În faza a doua a crizei, pe măsură ce aceasta se extinde către industrii, criza financiara va atinge și marile centre industriale. Fondul Monetar Internațional: “Vreți bani? Vom tipări mai mulți bani!”.
Și asta pentru că în curând, Fondul Monetar Internațional ar putea să ajungă la fundul sacului de bani, în condițiile în care numărul țărilor care solicită fonduri de ajutor este tot mai mare. Astfel de cereri vin din toate colțurile lumii, de la Europa de Est și până la America Latină, Africa și Asia. Pentru a obține lichidități, Fondul Monetar poate emite obligațiuni în nume propriu, pe piețele financiare, dar instituția nu a apelat însă, niciodată la această opțiune și a preferat să solicite depozite din partea celor 185 de state membre. Singura opțiune de forță majoră rămâne aceea de a tipări bani, prin emisiuni tip Special Drawing Rights, instrument financiar preferat și folosit deja de FMI și de Banca Mondială. Asta nu este altceva decât o invitație “fără perdea” pentru ca inflația să crească și mai mult. În curând, nici o monedă financiară nu va mai valora nimic, fie că se numește dolar, euro sau yen.

Dictatura financiară globală este soluția-miracol impusă de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale: “Crizele economice au fost și vor fi deseori provocate intenționat chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. b.) bani din circulație”. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic. Primul-ministru al Marii Britanii, președintele Frantei și înalți oficiali internaționali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică, iar de această dată, chiar și cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidența: actualacriză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluția de creare a unei autorități financiar-bancare globale, la care s-ar fi ajuns – chipurile – după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost în fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: a mai fost folosit în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 și în 1971 sub același pretext: asigurarea “stabilității” și “creșterii economice”, pretext care folosit inclusiv în prezent. Iar de fiecare dată s-a intâmplat exact contrariul: s-a format și accentuat o nouă criză, mai amplă, și mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră. Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despreconspirația mondială au avertizat în iunie 2008 că scopul întâlnirii Bilderberg este discutarea modalității de implementare a Guvernului Mondial utilizând o criză financiară. De fapt nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfășurată la Washington între 5 și 8 iunie 2008), că Timothy Geithner se plângea în cotidianul Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existența băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism financiar (Guvernul Mondial, n.b), care să controleze întregul sistem bancar.”

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003

Planet REBOOT

Sistemul monetar al băncilor centrale sau naționale a fost în realitate creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă, rezultând doar o atitudine de fațadă, deși în realitate vor să îl extindă. Primul sistem monetar din această serie a fost Rezerva Federală din SUA. Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă națiune și, prin acest mecanism controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă și stabilește, prin retragerea sau lansarea banilor lichizi pe piață, valoarea monedei naționale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi. Atunci când dă cu împrumut dolarii produși astfel, Rezerva Federală cere o dobândă, care intră în buzunarul celor care o conduc, determinand o creștere a cantității de bani pe care aceștia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârșit, iar la ora actuală nu există nici un alt mecanism mai ingenios și mai diabolic de îmbogățire.

De aceea, autoritatea care regularizează cursul masei monetare este și cea care îi regularizează valoarea, aceeași autoritate care deține și puterea de a îngenunchea economii și societăți întregi.

Drept urmare, în lăcomia și inconștiența lor, cei care au creat sistemul bancar își doresc acum să îl extindă la nivel planetar, pregătindu-ne o sclavie economică la o scară nemaivăzută până acum în istoria omenirii.


Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cerea “o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”;”Uneori este nevoie de o criză, pentru a face ca oamenii să accepte că ceea ce era de mult evident și ar fi trebuit făcut încă de mulți ani, nu mai poate fi amânat nicidecum,” spunea Gordon Brown într-un discurs. “Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internațională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem monetar, să construim o nouă arhitectură financiară internațională pentru anii ce vor urma.” Acordul a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale și financiare între țările industrializate. Așa au fost create Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, ca organisme menite “sî garanteze stabilitatea financiarî și creșterea economicî la nivel internațional” (adicî exact același pretext care este servit și astazi – și iată unde am ajuns!).

Tot stabilitatea economică a fost invocata și pentru a justifica crearea Rezervei Federale. Prima bancă din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanșate de un alt membru al elitei bancare, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile ar avea dificultăți și nu vor mai putea face rambursări. Acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că știe bine ce spune, J.P. Morgan fiind considerat un stâlp financiar la acea vreme. Drept urmare a acestui fapt s-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să își retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus inevitabil la falimente în lanț – au dispărut aproape 5400 de bănci în acea vreme. Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru și cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar și trezorier al lojii masonice din Rhode Island și omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Senatorul Aldrich a propus ca soluție “salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Dar istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori. În 1910, Actul Rezervei Federale a fost semnat inițial, nu de legiuitorii americani așa cum ar fi fost firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat senatorului Aldrich care l-a prezentat Congresului. Inițial nu a avut succes, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit președinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susținerii financiare și politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns președinte, va aproba imediat constituirea Rezervei Federale. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenți, Actul Rezervei Federale a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres și de președintele SUA . După mulți ani, Woodrow Wilson scria cu regret: “Națiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creșterea națiunii și toate activitățile noastre sunt în mâinile a doar câțiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze și să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate și mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei și supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Vezi și

1.      Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2.      Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3.      Scara de valori a societății romanești 

4.      Europa privită din viitor

5.      Hrana vie

6.      Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7.      Destinatii uimitoare pe glob

8.      Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9.      Primarul care nu frură

10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

13. O Nouă Republică

14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

19. Fii propriul tău nutriționist

20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

21. Slăbești daca esti motivat

22. Serbet de ciocolata

23. Set medical Covid necesar acasă

24. Medicament retras - folosit în diabet

25. Brexit-ul - Spaima Europei

26. Virusul Misterios

27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

28. Sistemele solare - apă caldă

29. Economisirea energiei electrice

30.  Hoțul de cărți

31. Aparitia starii de insolventa

32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

33. Microbii din organismul uman

34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici

 

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: “Prin constituirea Rezervei Federale a fost construit un sistem bancar mondial, controlat de bancherii internationali care acționează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Rezerva Federala a uzurpat guvernul.” Publicului i s-a spus atunci că Rezerva Federală este unica soluție pentru menținerea stabilitatii economice ( nu-i așa că vă sună cunoscut?). Străzile și ziarele erau pline de afișe în care americanilor li se arăta cum inflația, șomajul și criza economică erau de acum de domeniul trecutului, datorita apariției Rezervei Federale (același pretext se vrea fi folosit în prezent pentru a justifica crearea unui Guvern Mondial). A urmat însă marea criza economică din 1929, cunsocută ca Marea Depresiune, care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanțarea acelorași bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituții financiare de genul Rezervei Federale , dar pe scară mai extinsă:Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Rezerva Federală a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piață care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (îndeosebi pentru comerțul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică. Lista folosirii acestui scenariu este lungă și se încheie – să sperăm – cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeași bancheri din umbră prin intermediul organizațiilor lor: Rezerva Federală, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și băncile centrale ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate și vehemență scenariul cunoscut, acestea au creat în prezent panica necesară acceptării unei noi autorități financiare, unice la nivel mondial, conduse de același grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă: viitorulGuvern Mondial.

Adică pretextul de care se folosesc și ceea ce numim în prezent Criza Economică Mondială.

E foarte posibil ca toate aceste detalii financiare să vă obosească… Din păcate, sistemul bancar ne-a obișnuit să lăsăm chestiunile economice și financiare, atât de complicate pentru noi, pe seama “experților” – care sunt instruiți să gândească și să acționeze exclusiv numai în interesul “elitei” mondiale, fiind niște instrumente subvervise ale guvernului din umbră.

Un exemplu elocvent este cel care cuprinde mecanismele de care se folosesc agenții speciali ai organismelor financiare internaționale (FMI, Banca Mondială), numiți asasini economici, agenți infiltrați în guvernele națiunilor, și este redat în filmul de mai jos care îl pune în centrul atenției pe John Perkins, un fost “asasin economic” care timp de zece ani și-a pus puterea de convingere și competențele de economist în slujbaimperiului finaciar mondial format din organizațiile cunoscute ca Banca Mondială și FMI, misiunea lui fiind de a ruina țările lumii a treia prin îndatorare, prin acest mecanism asigurând interesele marilor corporații americane și, desigur, profituri imense pentru bancheri și corporațiile lor.

Avînd remușcări în prezent pentru ceea ce a făcut în trecut, autorul cărții “Confesiunile unui asasin economic” a pornit o campanie publică prin care încearcă să determine corporațiile să aibă mai multă responsabilitate economică și socială. Perkins explică detaliat cum aceste corporații financiare care pretind public ca ajută dezvoltarea țărilor sărace și eradicarea sărăciei, în realitate nu fac decat sa mărească sărăcia și stratificarea socială, în timp ce profiturile corporațiilor cresc continuu.

SCRIS DE

LIBERCUGETATORUL

 PE 02/10/2011PUBLICAT ÎN: ADEVARURI INCOMODE, CRIZA ECONOMICA, DEZVALUIRI, POLITICA

Adevărul despre FMI și Banca Mondială, Asasinii Economici ai lumii 

ÎNDATORAREA – capcana folositã de FMI şi Banca Mondială pentru cucerirea şi înrobirea naţiunilor.

“Sunt douã metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.”   John Adams

Aşa cum ştim că există asasini plătiţi pentru a elimina persoane nedorite, tot aşa există şi asasini de naţiuni. Ei compun armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic mondial, pentru ca ţări întregi, împreună cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii supuşi ai Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor este de a ruina ţările lumii a treia pentru profitul şi beneficiul corporaţiilor internaţionale, cum sunt FMI şi Banca Mondială. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă de această dată avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani în rol de asasin economic, descrie pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat.

Ceea ce este şi mai interesant este ca îl putem vedea şi asculta într-un fragment în care demască şi expune pe larg mecanismul diabolic prin care asasinii economici se folosesc de cele mai diverse pârghii în scopul aducerii ţărilor în pragul falimentului şi colapsului economic.

“Noi, asasinii economici suntem de fapt responsabili pentru crearea primului imperiu global. Noi lucrãm în multe moduri diferite dar, probabil cel mai frecvent este sã gãsim o ţarã care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjãm un împrumut uriaş acelei ţãri de la Banca Mondialã sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţarã. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructurã în acea ţarã: centrale electrice, parcuri industriale, porturi, lucruri de care sã beneficieze corporaţiile noastre şi câţiva oameni bogaţi din acea ţarã. Dar nu ajutã majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţarã rãmâne cu odatorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã şi asta face parte din plan, sã nu poatã sã o plãteascã. La un moment dat, noi, asasinii economici mergem înapoi acolo şi le spunem: “Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vã puteţi plãti datoriile, aşa cã vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere, lãsaţi-ne sã construim o bazã militarã la voi în ţarã, trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.” Sã privatizeze compania de electricitate, sistemul de apã şi canalizare şi sã le vândã corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevãratã reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Bãncii Mondiale. Ei îndatoreazã o ţarã şi este o datorie atât de mare încât nu pot sã o plãteascã. Apoi ei se oferã sã refinanţeze datoria şi trebuie cã ţara sã plãteascã o dobândã şi mai mare.Apoi ceri acest “quid pro quo” pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii, care înseamnã de fapt cã trebuie sã-şi vândã resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurãri la corporaţii strãine.
Deci este o loviturã dublã – triplã – cvadruplã.

Adevărul despre FMI și Banca Mondială, Asasinii Economici ai lumii

“”Irak este exemplul perfect pentru a arãta cum funcţioneazã întreg sistemul. Noi, asasinii economici, suntem prima linie de apãrare. Mergem, încercãm sã corupem guvernul, încercãm sã-i facem sã accepte împrumuturiuriaşe pe care le folosim ca pârghie pentru a-i cumpãra, practic. Dacã nu reuşim, la fel cum nu am reuşit eu în Panama cu Omar Terrijos şi în Ecuador cu Jaime Roldos, care au refuzat sã fie corupţi, a doua linie de apãrare este sã trimitem şacalii. Şacalii fie rãstoarnã guvernul, fie asasineazã. Apoi vine noul guvern care va face ce vrem noi. Preşedintele ştie ce se va întâmpla dacã face altceva. În cazul Irakului, ambele au dat greş. Asasinii economici nu au reuşit sã îl convingã pe Saddam Hussein. Am încercat de multe ori. Am încercat sã-l facem sã accepte ceva asemãnãtor cu ceea ce a acceptat Casa Saud în Arabia Sauditã dar nu a acceptat, aşa cã am trimisşacalii pentru a-l asasina dar nu au reuşit fiindcă securitatea lui era foarte bunã. Lucrase la un moment dat pentru CIA. Fusese angajat pentru a-l asasina pe preşedintele anterior al Irakului. Nu a reuşit, dar cunoştea sistemul. În 1991 am trimis armata noastră pentru a doborî armata Irakului. În acel moment presupuneam cã Saddam Hussein se va rãzgândi. Puteam sã-l înlãturãm, desigur, dar nu vroiam. Era destul de puternic, îşi controla oamenii. Credeam cã îi poate controla pe kurzi, sã îi ţinã pe iranieni la graniţã şi sã continue sã pompeze petrol pentru noi. Acum cã i-am învins armata, speram sã se rãzgândeascã. Asasinii economici au intervenit din nou în anii ’90 fãrã succes. Dacã ar fi reuşit, ar fi fost încã la putere şi i-am fi vândut câte avioane de luptã ar fi vrut şi ce ar mai fi vrut. Dar nu au reuşit. Şacalii nu au reuşit sã îl înlãture de la putere, aşa cã am trimis armata din nou. De aceastã datã am fãcut treaba pânã la capãt. L-am înlãturat şi, totodatã, ne-am ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţarã pe care am distrus-o. Este o afacere destul de bunã, dacã deţii companii de construcţii importante.

Irakul arãtã cele trei stadii: asasinul economic – nu a reuşit, şacalii – nu au reu?it ?i mãsura finalã – intervinearmata.

În acest mod ne-am creat un imperiu dar am fãcut-o foarte subtil, este clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii cã le construiau. Britanicii ştiau cã îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii, şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrãştiau civilizaţie, împrãştiau o anumitã religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau cã îl construiesc. Noi nu ştim. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu cã trãim de pe urma unui imperiu clandestin. În ziua de azi e mai multã sclavie în lume decât a fost vreodatã.

Trebuie sã te întrebi: dacã este un imperiu, cine este împãratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împãraţi, împãrat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimãnui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce consider a fi echivalentul împãratului. Este ceea ce eu numesccorporatocraţie.
Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportã cã împãraţii acestui imperiu. Ei controleazã mass-media fie prin conducere directã fie prin publicitate. Controleazã majoritatea politicienilor noştri pentru cã le finanţeazã campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii.
Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raporteazã nimãnui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi dã seama dacã persoana lucreazã pentru o corporaţie privatã sau pentru guvern pentru cã se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Deci, ai un tip care într-un moment este preşedintele unei mari companii de construcţii, cum ar fi Halliburton şi în urmãtorul moment este vicepreşedintele SUA, sau preşedintele care este implicat în afaceri cu petrol. Acest lucru se întâmplã indiferent dacã sunt la conducere republicani sau democraţi. Se mişcă dintr-o parte în alta pe uşa care se învârte. Într-un fel guvernul nostru este invizibil de multe ori. Politicile lui sunt îndeplinite de corporaţii pe un nivel sau altul şi de fapt, politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã.
Nu este ceva de genul “teoria conspiraţiei”, aceşti oameni nu trebuie sã se întâlneascã şi sã comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucreazã având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societãţii şi asupra mediului.”



Acest proces de manipulare de cãtre corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlãturare politicã se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federalã menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatoratã, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobândă, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scarã globalã.

Ideea de bazã e simplã: îndatoreazã o ţarã fie prin propria imprudenţã sau prin coruperea conducãtorului ţãrii. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structuralã care cel mai frecvent constau în:

-Devalorizarea monedei. Când moneda se devalorizeazã, se devalorizeazã toate lucrurile. Asta face cã resursele indigene (naţionale) sã fie disponibile ţãrilor prãdãtoare la o fracţiune din valoarea lor realã.

-Tãieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunãstarea şi integritatea societãţii, lãsând oamenii vulnerabili exploatãrii.

-Privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnã cã sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii strãine pentru profit.
De exemplu, în 1999 Banca Mondialã a insistat ca guvernul din Bolivia sã vândã sistemul de apã al celui de-al treilea oraş ca mãrime unei filiale a corporaţiei Bechtel din SUA. Imediat ce s-a întâmplat asta, facturile pentru apã potabilã au devenit foarte mari. Rezidenţii erau deja sãraci. Abia dupã o revoltã din partea locuitorilor contractul a fost anulat. Apoi este liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un numãr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de cãtre corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenã şi distrugând economii locale.
Un exemplu este Jamaica, care dupã ce a acceptat împrumuturi şi condiţii din partea Bãncii Mondiale, a pierdut în schimb pieţele pentru recoltele cele mai importante din cauza competiţiei cu importurile din vest. Astãzi, nenumãraţi fermieri nu pot lucra fiindcã nu pot concura cu marile corporaţii. Altã variaţie este crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrãcãminte, care profitã de pe urma problemelor economice. În plus, din cauza lipsei de reglementãri ale producţiei, distrugerea mediului este continuã, în timp ce resursele ţãrii sunt deseori exploatate de cãtre corporaţiile indiferente în timp ce produc intenţionat mari cantitãţi de poluanţi.

Cel mai important proces din istorie este pornit de cãtre 30.000 de oameni din Ecuador şi de pe Amazon împotriva Texaco, deţinut acum de Chevron.Deci, procesul este împotriva Chevron dar pentru acţiuni ale Texaco. Se estimeazã cã poluarea este de 18 ori mai puternicã decât cea cauzatã de Exxon Valdez pe ţãrmul Alaskãi. În cazul Ecuadorului nu a fost un accident. Companiile petroliere au fãcut-o intenţionat. Ştiau cã o fac pentru a economisi bani în loc sã aranjeze pentru eliminarea corectã a reziduurilor.

În plus, o scurtã privire la raportul performanţelor Bãncii Mondiale relevã faptul cã instituţia, care pretinde public cã ajutã dezvoltarea ţãrilor sãrace şi eradicarea sãrãciei, nu a fãcut nimic altceva decât sã mãreascã sãrãcia şi decalajul de bogãţie, în timp ce profiturile corporaţiilor sunt foarte mari. În 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din ţãrile cele mai bogate versus cincimea de locuitori din ţãrile cele mai sãrace era de 30 la 1. În 1998 era de 74 la 1. În timp ce Produsul Naţional Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 şi 1985, în ţãrile sãrace a crescut cu doar 17%. Între 1985 şi 2000, numãrul celor care trãiesc cu mai puţin de un dolar pe zi a crescut cu 18%. Chiar şi Comitetul Economic al congresului SUA a admis cã existã o ratã de succes de doar 40% pentru toate proiectele Bãncii Mondiale. La sfârşitul anilor ’60, Banca Mondialã a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari. În urmãtorii 30 de ani sãrãcia a crescut de la 50% la 70%. Sub-angajarea şi şomajul au crescut de la 15% la 70%. Datoria ţãrii a crescut de la 240 de milioane dolari la 16 miliarde dolari, în timp ce cotã de resurse alocatã sãracilor a scãzut de la 20% la 6%. Pânã în anul 2000 s-a ajuns ca 50% din bugetul naţional al Ecuadorului sã trebuiascã sã fie alocat pentru plata datoriilor.

Este important sã se înţeleagã: Banca Mondialã este, de fapt, o bancã a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Vă întrebaţi de unde a luat aceşti bani? I-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale. Din primele 100 de economii mondiale clasate pe bazã Produsul Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia ?i multe altele. Odatã ce barierele de comer? protective sunt înlãturate,banii sunt arunca?i împreunã şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt rãsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.

Grupul Bilderberg-Guvernul Mondial Secret

Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Biderberg pur şi simplu oferă un cadru formal pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.

Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!

Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările, conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.

Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri:
1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.
2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE - Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations - CFR).
3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.

Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului, care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume. Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit prin a fi răpiţi şi torturaţi.

Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE - Consiliul Relaţiilor Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică, fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele diferitelor ţări.

Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:- Jose Manuel Baroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.- Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii- Frits Bolkestein, comisar european- Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian- Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului- Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei- Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider- Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro- Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie- Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei- Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos-John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională- Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom- Willy Claes, ministru de stat, Belgia- Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge- George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia- Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene- Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times- Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei-Richard N. Haas, preşedinte CRE - Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA- Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada- Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei- Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia- Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda- Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca- Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene- Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei- Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa- David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA- Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda- Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania- Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei- James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA- Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI; AGCS; etc)

PUBLICAT DE IRON LUNG LA 01:00
ETICHETE: CORPORATII